Despre Dub FX, despre sistem si Peninsula in general

Abia a inceput ieri seara festivalul international Peninsula 2010 si uite ca in loc sa ne bucuram de prezenta celor peste 70 de formatii la acest eveniment, suntem nevoiti sa prezentam un eveniment neplacut. Dupa numai 10 minute de recital in piata centrala din Tg Mures, Dub FX , Cade si Mr Woodnote au fost opriti de catre politie.

Suna cunoscut, suna ca un disc stricat. Am mai relatat cu numai doua saptamani in urma un astfel de eveniment si am fost convins ca e ultimul de acest gen. Realitatea si nesansa a ras in hohote si mi-a aratat ca nu, la noi in romania orice este posibil.

Dub Fx, cunoscut in lumea intreaga prin originalitatea stilului de muzica unic, a avut programat un recital demonstrativ in piata centrala din TG Mures, alaturi de prietenii sai Cade si Mr Woodnote. Nu este greu sa gasesti pe youtube zeci de filmulete cu recitalurile lui, in mari orase ale lumii, in piete, in principal in zone deschise, publice. Acesta este modul in care Dub FX a inceput, pe strada, de unul singur si cu cutia lui magica. In fiecare dintre aceste orase, printre care se numara Paris, Sidney, Brighton, Londra, sa il vezi pe Dub Fx mixand in fata a zeci de oameni este o adevarata onoare si in acelasi timp o desfatare.

Stilul sau este unul exclusiv vocal, acesta imitand tot felul de instrumente si creand loop-uri care mixate de cutia lui plina de efecte dau la sfarsit un adevarat produs muzical. Asta erau pregatiti sa admire si cei peste 150 de oameni care s-au adunat in piata din TG Mures, inca de prin jurul orei 13, azi 27 august.

Cand in sfarsit a inceput recitalul, toata lumea a izbucnit in urale, asteptandu-se sa il auda pe Dub FX inundand piata cu ploaia de sunete minunat mestesugite. Asa s-a si intamplat, artistul pornind in forta si animand pe toti cei ce erau de fata. Cam pe la a treia melodie, acesta s-a oprit si a spus ca trebuie sa se opresca, ca politia abia asteapta ca el sa mai scoata un sunet pentru a-l deconecta de tot de la sursa de curent.

Astfel cei de au asteptat in arsita din piata pentru mai mult de trei ore au fost nevoiti sa inghita in sec.

Nu avem date despre ce s-a intamplat in realitate acolo, care au fost motivele care au generat aceasta reactie din partea politiei din Targu Mures. Unul dintre posibilele motive ar fi absenta unei permisiuni din partea Primariei Orasului Targu Mures pentru ca acest eveniment sa aiba loc. Nu stim daca e asa, inca. Ce e mai curios este faptul ca pentru mai mult de o ora zona in care abia fusese oprit recitalul lui Dub Fx a ramas blocata de zecile de fani ce au vrut sa ramana macar cu un autograf sau sa ii cumpere albumul. Daca tot zona era ocupata, nu era mai bine sa il lase sa cante pana la capat?

Cert este ca la acest eveniment sunt asteptati peste 50000 de oameni, platitori de bilete, consumatori de apa si de mancare, ocupanti ai pensiunilor si a hotelurilor din orasul TG Mures. Multi dintre banii care vin in urma acestui festival ajung la municipalitate, la buget deci, dar si in buzunarul localnicilor, intr-o perioada in care tara este intr-o criza din ce in ce mai adanca. Sunt curios pe cine a deranjat recitalul lui Dub FX in piata orasului, intr-atat incat sa il opreasca sa se manifeste. Dupa cum spuneam mai inainte, recitalurile lui Dub FX in pietele marilor orase ale lumii sunt binecunoscute, iar dorinta acestuia de a-si demonstra talentul public in tara noastra nu ar trebui decat sa ne bucure.

Festivalul Peninsula continua azi cu cea de-a doua zi. E de asteptat ca randurile spectatorilor sa se ingroase din ce in ce mai mult, pentru ca in ziua de maine sa atinga apogeul.

Aici pe teritoriul festivalului atmosfera este linistita, formatiile au inceput deja sa adune lumea in jurul celor 4 scene, un sunet de chitara imi gadila placut urechea. Imi doresc ca incidentul de azi sa fie doar o neintelegere.

Comportamentul prostesc al politiei te face sa te razvratesti impotriva sistemului, tu acela care a platit niste bani pt a participa la acest event.Asta denota proasta organizare, comunicare defectuoasa, in final, un pr prost, o capacitate redusa de a gestiona evenimentele.

Asta poate insemna niste oameni prost pregatiti pentru slujba de pr sau prezenta in randurile organizatorilor a unor oameni ce nu au vreo legatura cu pr-ul. Caci evenimentul cu dub fx putea fi evitat, iar putina informare in prealabil nu ar fi stricat nimanui. Si apoi, se stia de aproape o saptamana ca dub fx avea sa cante in piata. Oare sa nu se fi sesizat chiar nimeni ca e nevoie de autorizatie? Nimeni de la organizare? Nimeni de la primarie? Sau a fost vorba de inca un festival pentru unguri pe pamant romanesc?

Cred ca se putea mai bine, mai ales ca acest eveniment a adus o suma de bani deloc neglijabila la bugetul primariei. Se preconizeaza ca ar fi fost in jur de 60000de participanti platitori la peninsula, dintre care un foarte mare procent il reprezinta cei veniti din tara sau strainatate. Multi au stat la cort, dar si mai multi au ocupat in intregime hotelurile si pensiunile aflate pe o raza de 30 km in jurul tg mures. Cu totii au dat bani pe transport, pe cazare, au cumparat alimente de la comerciantii locali, in patru zile de festival fiecare cheltuind pe putin 500 lei. In final cu totii, locuitorii tg mures au avut de castigat, dar se pare ca nimeni nu s-a gandit la acest aspect. Bine ca cineva s-a sesizat,din varful unui fotoliu moale, sa opreasca recitalul lui dub fx din piata centrala tg mures. Nu si-o fi primit spaga la timp?

De ce sa nu se mai adauge inca o bila neagra la adresa romaniei, in conditiile in care deja s-a creat un precedent in cazul trupei ac/dc, in momentul in care soferii convoiului trupei au trebuit sa plateasca spaga granicerilor romani pentru a putea parasi tara. Poate unele voci vor spune ca intre aceste evenimente nu e vreo legatura. Ce e esential de retinut este faptul ca acest lucru se afla, mai ales atunci cand e vorba despre un star de talie internationala ca dub fx sau ac/dc. Si daca se afla vestile circula repede. In conditiile astea sa nu iti vina sa iti iei campii si sa fugi in lume? Parca pentru a confirma cele spuse mai inainte, in timpul concertului sau de aseara dub fx a relatat spectatorilor momentul in care recitalul lui a fost oprit de catre politia din tg mures.

Peste tot in lume acesta sustine adevarate concerte live in mijlocul pietelor din marile orase,fara a avea nevoie de autorizatie,dar numai la noi s-au trezit unii care sa il opreasca.

Nu ma pot elibera de sentimentul ca am fost la un festival al ungurilor pentru unguri,vorbitorii de romana,majoritari de altfel, fiind lasati intr-un imens con de umbra. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa cer o cola de la tarabele amplasate pe teritoriul festivalului si sa mi se raspunda in ungara, persoana neavand vreun habar despre ce am cerut. Abia dupa ce am aratat cu degetul am putut fi servit. Nu, nu sunt un nationalist, dar sunt de parere ca fiind vorba despre un eveniment la care au venit spectatori din toata tara, organizatorii ar fi putut gestiona mai bine aceasta chestiune, sa fi angajat un personal care sa cunoasca limba romana la un nivel cel putin mediu, asa, ca tot traim in romanica.

Un alt motiv pentru sentimentul mentionat mai adineaurea este prezenta extrem de mare a trupelor unguresti in programul festivalului. Aditional la acest lucru, deficitara a fost si dispunerea trupelor pe scene,multe trupe performand nejustificat pe main stage,in timp ce trupe de renime mondial, ca Parov Stelar sau Tricky au evoluat pe kiss stage, mult mai inferioara ca dotare si amplasare. La Kiss Stage se putea mai bine, din punct de vedere al sonorizarii, basii fiind impropriu amplasati pe o platforma de lemn care se continua in public. Aceste boxe trebuiesc amplasate pe pamant, pentru a induce corect senzatia de bass si nu pe o suprafata care produce reverberatii la randul sau.

Street Heroes - Povestea unuia dintre cele mai reusite proiecte media ale anului 2010

Saptamana trecuta, intre 12 si 14 august in Parcul Tineretului, o gasca de tineri, destul de bine organizati, s-au intrecut sub egida primului festival de arta urbana, Street Heroes. Dupa cum o spune si numele, in cadrul acestui festival ne-am putut intalni cu tot ce inseamna strada, de la hip-hop-ul autohton de cartier, la skateri, bikeri, grafferi si pana la streetdanceri care timp de trei zile si de cele mai multe ori sub soarele dogoritor de saptamana trecuta, au oferit un adevarat spectacol.

Street Heroes nu a insemnat numai intreceri de skate, bmx, grafitti sau street-dance, ci si foarte multa muzica, fiind onorati de prezenta unor mari nume ale scenei DnB, Dubstep, cum ar fi:Dub FX, Borgore, Dj Hype, Chase and Status sau Gojira. Toate acestea la un loc au adus aproximativ 5000 de spectatori, in cele trei zile de festival, la care s-au adaugat alte cateva sute bune de tineri ce au urmarit show-ul dinafara perimetrului festivalului, de pe aleile parcului.

Localizarea evenimentului si anume Skate-Park-ul din Parcul Tineretului a oferit concurentilor oportunitatea perfecta pentru a-si demonstra pe deplin maiestria. Atat in etapele de calificari cat si in semi-finale si apoi in finala, cu totii au aratat ca le place ceea ce fac si ca sunt cei mai buni la asta. Trebuie sa recunosc ca au si avut de ce, avand in vedere ca pentru toate sectiunile festivalului a fost pusa la bataie in total, suma de 20 mii de euro, cate 5 mii pentru fiecare proba.

Prima zi a festivalului a gazduit etapa de calificari la sectiunile de skate, bmx si street-dance. Concurentii au fost atat din tara, dar si din strainatate, la fel si membrii juriului de la street-dance care a fost deasemenea unul mixt. Dupa calificari, ziua s-a incheiat cu recitalul crew-ului de la FacemRecords si cu prea scurtul act al lui DJ Food, datorita depasirii orei maxime de desfasurare a festivalului.

Vezi poze de la Street Heroes ziua 1 aici.

Cea de-a doua zi a adus cu ea semifinalele probelor amintite mai sus. Soarele a fost si mai dogoritor ca in prima zi, dar parca si concurentii au fost mai hotarati sa faca mai mult spectacol. Cu totii parca au sarit mai sus, parca au facut mai multe trick-uri, parca au dansat mai cu foc, ingreuind astfel munca juriului. In acelasi timp, cea de a doua zi a adus cu ea startul in proba de grafitti, unde s-au intrecut 12 echipe ce au insumat 60 de artisti. Acestia au avut la dispozitie nu mai putin de 600 de tuburi de vopsea.

Dovedind ca sunt versatili si ca si-au invatat lectia avuta cu o noapte in urma, atunci cand reprezentantii primariei au intrerupt concertul lui DJ Food, pe motiv ca evenimentul depasise ora agreata la care trebuia sa se incheie, organizatorii au programat concertele lui Borgore si al lui Dub FX mult mai devreme. Astfel ne-am trezit cu totii intr-o adevarata frenezie, unii grabindu-se sa termine cu calificarile in finala, iar ceilalti sa prinda un loc cat mai bun in fata scenei, unde deja multimea incepuse sa fiarba.

Concertele celor 3 mari performeri din seara a doua: Borgore, DubFX si DJ Hype au fost cireasa de pe tort, aducand publicul la o stare de bucurie aproape deliranta. Acesta a fost si momentul maxim al festivalului, un moment in care satisfactia generala a urcat la cote de neimaginat, publicul rezonand intr-o armonie perfecta cu artistii de pe scena. A fost o nebunie totala, ceva de nedescris, ceva ce parca nu mai lasa loc de nimic altceva in ziua urmatoare.

Vezi poze de la Street Heroes ziua 2 aici

Acesta a fost si sentimentul pe care l-am avut in ziua a 3-a de festival, in primele ore ale sederii noastre acolo, ca deja se intamplase totul si ca nimic nu mai avea sa schimbe ceea ce avusese loc deja. Nimic nu mai avea sa se intample care sa se ridice la inaltimea senzatiilor pe care tocmai le traisem cu toti. Parca toti skaterii cadeau, parca cei de la street-dancing se lasasera doborati de caldura pe care au trebuit sa o indure in cele trei zile de festival, nimic nu se mai misca cum trebuie.

Si iata ca s-a intamplat, ca si cum ar fi fost furtuna ce vine deodata dupa ce natura a fost cuprinsa de o liniste nefireasca. Toata aceasta acalmie a luat sfarsit in momentul in care unul dintre finalistii probei de skate, Adrenalina, runner-ul echipei BASE, s-a accidentat la coloana si la cap in urma unei sarituri de pe o platforma. In urma cazaturii corpul lui Adrenalina a fost cuprins de convulsii violente, fiind necesara interventia personalului medical prezent la locul evenimentului, dar si a unui echipaj de Salvare ce a fost chemat in urma apelului la 112.

Timp de aproximativ o ora timpul a stat in loc, in timp ce echipele de la Salvare s-au asigurat ca Adrenalina e inafara oricarui pericol. Cu toate stradaniile, cei ce aprticipau la finala la street-dance nu si-au mai putut continua activitatea in conditii normale. In ciuda Salvarii care era pe inca in apropiere, oferind ajutor lui Adrenalina, probele finale au fost reluate.

Datorita decalajului ce a survenit accidentului lui Adrenalina, premierea s-a intercalat cu recitalul lui Gojira, acesta din urma oferind un spectacol total ce a impletit cu success old-school-ul cu ritmurile dementiale ale Dubstep-ului. Dupa Gojira au urcat pe scena, cei de la Chase and Status si Dropdread.

Intorcandu-ma la premiere, Adrenalina a luat premiul cel mare la proba de Skate, ce a insumat nu mai putin de 2500 Euro.

Vezi poze de la Street Heroes ziua a 3-a aici

In urma celor trei zile de festival, cu ocazia caruia a fost deschis oficial parcul de Skate, lungul sir de opere ale celor 12 echipe de grafferi a fost oferit Primariei Municipiului Bucuresti. In cifre acest eveniment a insemnat prezenta a nu mai putin de 30 de parteneri media, 20000 euro in premii, 50 de echipe concurente, 2 scene, 4 probe de concurs, 5 tari participante, 80000 W, 6000 de participanti, 3 zile de descatusare, de creatie urbana si de buna dispozitie. Salutam pe aceasta cale parteneriatul cu Primaria Municipiului Bucuresti, fara de care acest eveniment nu putea avea loc.

Si pentru ca tot sunt pe blogul propriu, voi vorbi si despre punctele negre ale acestui festival. Peste unul am trecut destul de vreme, deoarece nu cred ca a fost in totalitate vina organizatorilor si ma refer aici la decalarea fara rost a momentului inceperii recitalui lui DJ Food. Am spus si in articolul scris pe beatfactor ca vina e impartita acolo si ca inclin sa zic ca cei de la Facem Records au fost intr-atat de avizi de atentia publicului incat au uitat ca au un program de urmat, ba chiar au mai si facut glumite pe seama rugamintilor organizatorilor. Cel de-al doilea lucru, peste care imi este greu sa trec, este lipsa unei salvari la locatia evenimentului.

Fiind vorba de un eveniment ce implica organizarea unei competitii sportive, in care sportul extrem primeaza, eu zic ca era cazul ca cineva sa anticipeze mai bine eventualitatea producerii unui accident, care s-a si intamplat, de altfel. Ce ne faceam daca accidentul lui Adrenalina era mai grav, ce ne faceam daca se accidentau mai multi sportivi? Aceasta scapare mi se pare impardonabila si nu sunt aici ca sa arunc cu piatra, ci doar subliniez un lucru pentru ca pe viitor cei care trebuie sa traga niste concluzii si sa invete.

Weekendul acesta Bucurestiul a dansat pana la extaz pe ritmurile Ciuc Summer Fest

Anul acesta Ciuc Summer Fest, mai binecunoscut sub marca BestFest, a insemnat trei zile de muzica, o locatie si un sponsor oficial total noi. Spre deosebire de ceilalti ani, anul acesta in loc de ROMEXPO, cum am fost obisnuiti, festivalul s-a mutat la Zone Arena.

Trecand peste aceste detalii, in acest weekend la Zone Arena am avut parte de trei nume mari ale muzicii internationale, doua dintre acestea, Faithless si Pink Martini, deja fiind la a treia sau chiar a 4-a vizita in tara noastra. Cel de-al treilea mare nume si anume Gary Moore, ne-a vizitat meleagurile pentru prima data, iar recitalul sau a incheiat cea de-a treia seara dar si festivalul Ciuc Summer Fest de acest an.

Au fost trei zile de muzica, de dans, de voie buna, de aplauze si de ropote nesfarsite pentru a-i aduce pe artisti inapoi data dupa data. Am avut parte de un Zone Arena aerisit si bine compartimentat ce a lasat publicului libertatea de a jongla intre cele doua scene, Main Stage si Jaggermeister Stage, dar si intre zonele cu mici si cu bere si cele cu tricouri si souveniruri.

In prima seara, cea in care pe scenele festivalului s-au perindat Sensor, Orchestre de la Roche, Suie Paparude, Discoballs, culminand cu extraordinarul concert Faithless, am fost si noi acolo. Am fost incantati de spatiul oferit, de impartirea mai mult decat adecvata intre zonele A si B, de data aceasta zona B fiind la o distanta sensibil mai apropiata de scena. Aceasta apropiere a oferit publicului posibilitatea de a fi mult mai apropiat de artistii iubiti.

Scena bine construita, jocul de lumini viu, sonorizarea impecabila dar si focul de artificii ce a acompaniat recitalul celor de la Faithless au facut ca prima zi sa se stinga in plin succes. Cei de la Faithless au cantat atat melodiile deja consacrate, ca God is a DJ sau Insomnia, We come One, dar si melodii de pe ultimul lor album. Tempoul ridicat, interpretarea exceptionala a fiecarui membru din trupa au facut ca publicul sa izbucneasca in ropote de aplauze astfel incat biss-ul nu s-a lasat mult asteptat, membrii trupei revenind pe scena cu si mai multa intensitate, ridicand desfatarea si tonusul publicului la cote de nedescris.

Distractia a continuat in fiecare seara cu Silent Disco, un concept din ce in ce mai popular in cadrul marilor festivaluri din lumea intreaga.

In ziua a doua au cantat cei de la Pink Martini oferind un show electrizant, impreuna cu formatii ca Les Elephants Bizzares, Urma sau Brum Conspiracy.

Seara a treia a fost una dedicata complet rockului, pe Main Stage urcand E.M.I.L. si Vita de Vie, in timp ce in Arena Jagermeister publicul a putut sa-i urmareasca pe The Mono Jacks si The MOOD. Seara a culminat cu recitalul inconfundabilului Gary Moore.

Pentru a vedea pozele din prima seara apasa aici.

Vlad Piriu pentru Beatfactor.

Summer Jam Fest 2010 - 2 jointuri, iar restul e deja istorie

Iata ca a trecut si cea de-a 4-a editie a festivalului Summer Jam Fest. Deja au trecut cateva zile de atunci, dar ecourile acestui festival nu contenesc sa apara.

A inceput totul prin 2006 cand festivalul a avut loc exclusiv in Bucuresti, in diferite locatii, timp de doua zile. Pe langa concerte, care au avut loc in clubul B52, au mai avut loc o serie de competitii sportive ce au avut loc pe terenul e sport al liceului Mihai Viteazul, dar si pe terenul sintetic din Drumul Taberei. Impletirea muzicii cu intrecerile sportive a fost extrem de salutara si astfel, conform sitului oficial al Summer Jam Fest, (SummerJam.ro), festivalul s-a bucurat de o audienta destul de numeroasa pentru acea prima editie, circa o mie de oameni au luat parte la distractie.

Au fost apoi editiile din 2007 si 2009. In 2007 s-a pastrat aceeasi reteta ca si in 2006, fiind insa schimbate locatiile atat pentru intrecerile sportive, cat si pentru concerte. Schimbarea locatiei a adus cu ea un numar si mai mare de echipe participante, in jur de 16, ceea ce a dus la organizarea unei competitii de fotbal speciale. La fel si line-up-ul a avut de castigat, numarul formatiilor din afara granitelor fiind mai mare decat in 2006. Astfel la festival au luat parte Defari (U.S.), Ra the Rugged Man (U.S.) si Dj. Flip & Prozack Turner (IR/U.S.), dar si trupe romanesti precum R.A.N.-S., La Familia, Bitza, Cedry2k & Dj Paul, Da Hood, Nimeni Altu’, Funktastiks etc.

Schimbarea efectiva s-a produs in 2009, atunci cand organizatorii au decis sa schimbe locatia, festivalul mutandu-se la Vama Veche. Durata de desfasurare a acestuia a fost dublata, la 4 zile, iar genurile muzicale, la fel si jocurile sportive au fost puternic diversificate. Noutatea in domeniul genurilor muzicale a constat in prezenta in line-up-ul festivalului a trupelor de reggae, dar si a fotbalului de masa, a voleiului si a fotbalului de plaja.

Avand in vedere schimbarea petrecuta cu un an in urma, editia din 2010 nu avea cum sa nu se tina intr-un loc mai putin exotic si cum trendul actual inclina spre folosirea zonelor impadurite, a venit si randul Summer Jam-ului sa aiba loc in padure. Locatia a mai fost folosita cu succes cu un an in urma, cu ocazia Iarmarocului, asa ca, daca si vremea avea sa fie de partea organizatorilor, editia din 2010 avea sa se anunte ca un succes.

Dupa un Iarmaroc 2010 ratat datorita vremii nefavorabile, in prima seara plouand naprasnic, eram tare dornic sa aflu cum e sa stai 3 zile in padure si sa ascult muzica aproape non-stop. Nu, exagerez, Iarmarocul din 2009 m-a pus inca de pe atunci in fata unei astfel de situatii, cand muzica de la cele 6 scene a curs aproape incontinuu in timpul celor 3 zile de festival..mmm, cat de bine poate fi sa te culci pe muzica si sa te trezesti pe muzica..

Dar sa revin la Summer Jam Fest, editia 2010. Am plecat spre Ploiesti cu inima indoita, datorita prognozei meteo deloc favorabile unui festival in aer liber, fiind anuntate ploi abundente iar tara fiind in haos general din cauza inundatiilor catastrofale. Aveam inca proaspata in minte imaginea Iarmarocului din 2010, desfasurat in padurea de la Urziceni, unde intr-o singura noapte perimetrul festivalului a devenit aproape impracticabil datorita ploii abundente si a slabei pregatiri din punct de vedere al precipitatiilor. Noroc ca nu totul tine de prognoza meteo si asa ca am luat-o la drum.

Drumul pana la Ploiesti a fost simplu, rapid, usor, doar la intrarea in localitate, datorita lucrarilor la pasarela de pe DN1 care face accesul catre periferia Ploiestiului, microbuzul a trebuit sa isi schimbe traseul. Am continuat calatoria catre Paulesti cu tramvaiul 101, strabatand orasul de la sud la nord. In statia de tramvai de la gara au venit si doua spanioloaice care mergeau tot la Festival. Prezenta lor acolo mi-a dat incredere ca eram pe drumul cel bun. Fetele din Andalusia nu stiau exact unde era locatia Festivalului si asa ca am continuat drumul impreuna. Cu ele mergea un caine negru, probabil cules de pe undeva, caci nu parea sa aiba vreo rasa. La acel moment ma intrebam ce aveau sa faca cu el pe perioada festivalului, deoarece in regulamentul acestuia fusese stipulat clar ca nu era voie cu animale de companie.

Cu o statie mai inainte de capatul tramvaiului ne-am dat jos pentru a lua microbuzul catre Paulesti. Biletul era destul de ieftin, 1,5 lei asa ca nu existau probleme din acest punct de vedere. Ne-am urcat toti trei in microbuz, dupa care i-am spus soferului unde sa ne lase. Ironia e ca desi i-am spus clar soferului care e destinatia noastra, acesta a uitat complet, aducandu-si aminte kilometri intregi mai departe unde trebuia sa ne lase. A intors si ne-a lasat la intrarea catre Festival. De acolo de unde ne-a lasat el, mai aveam cam cel putin o jumatate de ora de mers pe jos, mai intai printr-o padure deasa de foioase, pentru ca apoi sa traversam un camp cu maci si o balta. Abia dupa toate acestea a venit si parcarea Summer Jam, undeva pe dreapta, inainte de padurea unde avea loc festivalul. A mai durat inca vreo 15 minute, de acolo, pana am ajuns la poarta festivalului.

La intrare, am mers la ghiseul de bilete pentru a-mi ridica acreditarea. Am scos legitimatia si i-am aratat-o celui de la ghiseu. Numele meu nu era de gasit, la fel si acreditarea. Cred ca a durat o jumatate de ora, de telefoane, scuze si iar telefoane, pana cineva a decis ca mai bine imi dau acreditarea si asa se termina lucrurile bine. Isprava de la Peninsula 2009, unde la fel am avut probleme cu acreditarea, se repeta. Dar am trecut repede peste acest incident si am intrat catre zona de camping, sa scap odata de rucsac si de cort. Fetele de la intrare mi-au dat o bratara rosie pentru camping pentru ca sa se stie exact cine sta in camping sau inafara lui.

Zonele de camping au fost doua, exact la intrarea in complex, dispuse de o parte si de cealalta a aleii principale. Zona de camping, suna mult prea elaborat fata de ce era acolo, trebuie sa recunosc. In realitate erau doua palcuri de copaci imprejmuite de un gard metalic. Deja ambele zone erau ocupate cam in proportie de 70% si asta se intampla vineri in jur de ora 19. Am cautat o zona cat mai putin umblata si mai ferita si mi-am amplasat cortul. Cortul meu era al 2 lea, pe stanga, de la capat incoace, intr-o zona cat de cat uscata. Nu a durat mult si totul a fost ansamblat. Odata terminat acest aspect, am plecat spre zona de concerte. La intrare am mai primit o bratara portocalie, de data aceasta si o legitimatie de presa. Cei de la paza, firma Defense, si-au facut treaba pana ultimul om a iesit din zona de concerte, in fiecare zi de festival.

Zona de festival era compusa din 2 scene dispuse de-a lungul aleii principale, una la jumatatea aleii, iar cealalta la capatul opus al acesteia. Inafara de scene aveam pe dreapta o terasa Timisoreana, dupa care venea Goblin Summer Club. Aici aveam muzica din plin, dar si barul cu tot felul de produse alcoolice sau nu. Singurul lucru pe care l-am putut bea aici, ca de altfel pe toata durata festivalului, a fost Pepsi-ul oferit la un jeton. Tot aici, in cadrul Goblin Summer Club mai era amplasata o scena pentru DJ, care a oferit constant psihedelice si antrenante ritmuri de dubstep, dnb, bigbeats, garage, cam de cand se deschideau portile festivalului si pana cand zorile luminau din nou padurea de la Paulesti.

Chiar vis-a-vis de Goblin era terasa unde puteai sta confortabil sa mananci un mic cu mustar si castraveti murati, sau sa te delectezi cu o frigaruie proaspata. Singurul fapt dezamagitor a fost pretul, putin cam smuls, in conditiile in care 2 mici erau un jeton, iar o frigaruie sarea direct la 4 jetoane. In rest vanzatoarele de la gratare au muncit constant in conditii mai mult decat improprii, apa baltind exact sub picioarele lor si transformand totul intr-o mocirla in care ele stateau doar cu sandalele.

Un alt loc ce merita mentionat este zona de tarabe, de mini-shop-uri din zona festivalului, chiar dupa Goblin, pe dreapta. De la aceste magazinase puteai sa iti iei viniluri, tricouri, ochelari ai trupei True Ingredients, albumele trupelor ce tocmai concertasera pe scena live, dar si prajituri sau o cafea.

Am intrat in zona de concerte chiar la timp pentru a-i prinde pe cei de la True Ingredients. Acestia au sustinut un concert plin de viata, pentru mai bine de 0 ora si jumatate. Nici nu stiu cand s-a terminat concertul lor si au intrat pe scena DJ Vadim si cu trupa lui. Pozele au curs intreaga seara, pana in jurul orei 5 dimineata, cand deja primul card a fost umplut. Absolut tot ce era acolo parca ma striga, parca ma ademenea sa il surprind, in ipostaze din cele mai originale. Totul, luminile, artistii, publicul, toate acestea curgeau la unison, intr-o armonie cu greu de descris. Chiar si publicul care se plimba aparent bezemetic intre cele doua scene si terasele unde se vindeau mici, curgea intr-o ordine de basm, ce o poti gasi numai la stfel de festivaluri.

Din cand in cand ma intalneam cu cele doua spanioloaice care ba mi-au oferit sa beau, ba mi-au oferit sa fumez, dar am refuzat, caci era totul mult prea perfect ca sa mai am nevoie sa imi alterez perceptia. Ochii mei se bulbucau infometati prin obiectivul lacom pentru a prinde cat mai viu atmosfera feerica, ca de poveste ce se desfasura in fata mea. Ritmul, oamenii, sunetul dement al dubstepului m-au facut sa imi ies din fire si sa explodez in fata scenei Jam Stage, dansand ore in sir, ca un apucat, de parca nu mai exista altceva inafara de muzica, inafara de sunetul ce imi sfredelea creierii ca un burghiu, pentru a ma face sa devin sclavul lui si sa strig din toti rarunchii: Fuck yeaaaa!!Thank`s God for Dupbstepppp!!!!!!!!!!!!

Cu aceasta dispozitie am incheiat prima seara, in jurul orei 6 a zilei de sambata. Nici nu mai stiu cum am ajuns la cort si cum am adormit. Desi aveam inca vie imaginea cortului meu in noaptea in care am fost la Iarmaroc, in care apa patrunsese si imi udase aproape toate hainele, de data asta am ramas doar cu imaginea si astfel am putut adormi in liniste.

Dimineata, mai bine zis, pe la vreo 10, am iesit din cort in soarele cald si primitor. Pe afara toata lumea umbla bezmetica ba dupa tigari, ba dupa apa. Apa se mai gasea, dar tigari, ioc. Pe oricine vedeai, umbla dupa o tigara. Am stat pe un scaun alaturi de 3 baieti, la umbra unei masini de pompieri si am asteptat sa vina cineva cu o tigara. Nimeni... Nu eu nu fumez, dar eram simpatetic cu cei trei baieti.

E un lucru pe care nu l-am inteles la acest festival, nu e ceva important si asa ca nu o sa il trec la capitolul lucruri negative, dar se pare ca lucrurile de care era cea mai mare nevoie lipseau exact atunci cand trebuiau sa fie disponibile. Una e lipsa de tigari si ma gandesc ca trebuia cineva sa se gandeasca ca era nevoie de asa ceva. In intervalul 6 dimineata si ora 2 cand se deschideau portile festivalului singura alternativa de a-ti procura ceva de mancare sau de baut era magazinul de la intrarea in festival, mai mult un cort alb decat un magazin, de altfel. Si ma gandesc la acesti oameni ce vindeau la acel magazin, nu i-a venit nimanui de acolo in cap sa se duca sa cumpere un bax de tigari in contextul in care toata lumea se plimba prin fata lor intreband de zor dupa o tigara? Ce, le era frica de bani? La ora aia cei in nevoie ar fi dat orice numai sa isi ostoiasca nevoia cu cateva fumuri. Dar nu..

Asemanator a fost si cu lipsa cafelei. Exact atunci cand ea era mai dorita, ea a lipsit. Ma refer aici si la magazinul de la intrarea in zona festivalului, dar si la Cofee Shop-ul organizat in zona de concerte. Acesta din urma se inchidea la ora 2 noaptea si se deschidea exact peste 12 ore, la 2 ziua. Din nou intervalul in care toata lumea ori incerca sa mai reziste sau dimpotriva, cauta ceva cu care sa se trezeasca, cafeaua a lipsit. Nu putini au facut parte din aceasta categorie, a celor care au avut nevoie de cafea si nu au avut, daca nu s-au incumetat sa faca drumul de mai bine de 40 de minute de mers pe jos, pana in Paulesti.

Eu unul am plecat, caci vroiam sa mananc ceva cat se poate de satios si de decent, pentru ca inafara de mici, pe teritoriul festivalului, orice altceva si ma refer aici la preparatele pe baza de carne, erau mult prea scumpe pentru ca sa merite. Deja am inteles ca in tara asta se prefera jetoanele.... dar 4 jetoane pentru niste frigarui, nu vi se pare cam mult? 4 jetoane pentru niste frigarui, asta insemnand 16 lei...nu vi se pare prea mult? Mie, unul mi se pare excesiv! Asa ca mi-am luat camera la spinare si am plecat catre Paulesti.

Initial am vrut sa plec direct in Ploiesti si acolo sa mananc ceva. Am renuntat la aceasta idee cand am vazut norii de pe cer. Pana la urma am aterizat intr-o pizzerie din Paulesti, pe nume Traffic Pizza. Am dat si aici 16 lei, dar de data asta era vorba de specialitatea casei, o mandrete de pizza Traffic, cu toate minunatiile pe care ti le-ai putea inchipui pe o pizza. Deja ma simteam altfel. Am baut o cafea si o bere si as mai fi stat pe acolo, daca nu s-ar fi pornit sa toarne ploaia, de ziceai ca s-au rupt cerurile. Noroc cu seful restaurantului, care s-a oferit, bineinteles, contra unei sume de bani, sa ma duca cu masina pana la poarta festivalului. I-am dat 10 lei pentru calatorie, dar a meritat pe deplin in conditiile in care ploaia se revarsa in suvoaie de nu puteai sa vezi nici macar la 2 metri.

Am fugit in cort unde am stat nemiscat aproape 2 ore, timp in care ploaia a curs intr-un ritm infiorator iar la sfarsit am avut ocazia sa ma felicit pentru locul pe care l-am ales pentru a-mi amplasa cortul. Nu a intrat nici macar o picatura de apa inauntru, iar datorita amplasarii cortului mai intr-o parte, pamantul nu avusese ocazia ssforme in mocirla ca in cazul restului campingului. In rest, in jur era o mocirla de nedescris. Pamantul si asa moale de la ploaia din ziua precedenta, acum era transformat intr-un clei moale ce era purtat de colo colo de cei ce vroiau sa intre sau sa iasa din camping.

Aici nu sunt de acord. Am numai vorbe bune despre acest festival, dar parca aici a fost o scapare prea mare. Oare nu a anticipat nimeni posibilitatea de a ploua, oare nu exista vreo posibilitate ca zona sa fie amenajata in vreun fel incat cei ce au ales sa campeze sa fie feriti de ploaie si de noroi?

Eu am fost norocos si am prins un loc mai bun, dar tot am avut noroi pana la glezne in mod constant pe tenesi. Nu vreau sa vorbesc de cei ce au fost mai putin inspirati si si-au pus cortul undeva in fundul zonei de camping si au avut de traversat toata distanta prin noroi. Nu ma voi referi la cei care au avut ghinionul sa le ploua in cort sau sa li se imbibe sacii de dormit de apa infiltrata pe dedesubt.

Am uitat repede de ploaie si am intrat in atmosfera cand am vazut-o pe Diana imbracata de oras, cu sandalute ce mai bine se potriveau cu asfaltul Dorobantilor decat cu noroiul festivalului din codru. Am intrat in cort si am tras impreuna cateva fumuri pentru a iesi apoi si a lua cu asalt aleile din padure. Eram din nou in forma pentru o noua zi de poze si de distractie. Ploaia a stat si asa a ramas pana a doua zi.

Trupele parca explodau pe scena iar eu nu ma puteam satura de ceea ce vedeam si auzeam, pluteam intre cele doua scene si ma minunam. Trupe ca Promoe, Ziggy and the Reinascence Band, A Skills, Deekline sau Sicknature, Gojira m-au tinut treaz pana dimineata. A treia zi de festival, cea de duminica m-a prins in fata scenei unde cu dezinvoltura si umorul sau caracteristic mixa Gojira. Pozele au curs din nou pana m-au durut ochii, dar nu regret vreo secunda. M-am dus din nou la culcare.

Mi-a placut enorm sonorizarea de la acest festival, la fel si amplasarea scenelor, astfel incat sunetul de la una sa nu se amestece cu cel de la cealalta scena. Doar daca stateai in cort apucai sa le auzi pe toate la un loc, dar deja erau prea departe ca sa te deranjeze in vreun fel. JBL urile au sunat perfect pana dimineata redand muzica la o calitate de neimaginat, fie ca era vorba de injuraturile fara de perdea ale celor de la Paratizii sau de la Brigada Hades, fie ca era vorba de cantecele line de inteles ale lui Promoe, sau a celor de la True Ingredients sau a celor ce l-au acompaniat pe DJ Vadim.

Toata aceasta muzica, impletita cu efectele vizuale si cu atmosfera generala de buna dispozitie a festivalului, in ciuda ploii torentiale de sambata, in combinatie cu locatia si oamenii prezenti la festival au creat o armonie cu greu de descris, in care faceai ceea ce vroiai, cand vroiai.

In ciuda tonelor de bere ce au fost consumate nu s-au inregistrat incidente violente. Singurul incident, destul de reprobabil, in conditiile in care intrarea la acest festival nu a fost deloc scumpa, a fost depistarea unui numar de bratari contrafacute. Cifra oficiala pomeneste despre un numar de peste 200 de bratari ce au fost contrafacute, dar imi e greu sa cred acest lucru, in conditiile in care acestea purtau insemnul spectacolului si e destul de dificil sa realizezi o bratara destul de rezistenta ca si cea originala. Inteleg sa fi fost maxim 10, hai sa spunem, 20 care au incercat sa falsifice bratarile. Pana la urma a fost luata decizia ca toate bratarile portocalii sa fie inlocuite cu bratari verzi si asa a fost rezolvata problema.

O alta decizie extrem de salutara a fost amplasarea de paleti in fata scenei Live si astfel cei ce erau in fata ei au putut sa se apropie mai mult de cei care le incantau auzul.

Cea de-a treia zi a venit ca un bonus, multi dintre cei prezenti plecand de dimineata. La ora 2 cand s-au deschis portile festivalului, pe teritoriul acestuia mai erau cel mult jumate din cei ce numai cu o seara inainte se plimbau pe aleile festivalului.

Soarele fiind de data asta sus pe cer a venit si Andreea. Odata cu venirea ei am inceput sa ma intorc la lumea reala. Festivalul se terminase, acesta era feelingul general, desi pe scena inca mai canta Suie Paparude si Parazitii. Punctul culminant fusese atins in seara de dinainte si nimic nu mai avea puterea de a aduce inapoi ceea ce a fost. Gratarele mai frigeau ultimii mici, fetele de la magazinul cu prajituri mai vinceau ultimele brownies, la magazinul de tricouri mai erau doar cateva modele ce nu fusesera vandute pana atunci, dar cu totii simteam asta, ca nu mai aveam ce face acolo, ca era timpul sa vizitam urmatoarea editie, cea din 2011. Vom fi acolo!!

Respect organizatorilor pentru modul in care au mers lucrurile, pentru profesionalismul de care au dat dovada in rezolvarea micilor incidente ce au avut loc pe parcursul celor 3 zile. As fi dorit o mai mare prezenta visavis de problema precipitatiilor si a adapostului in caz ca ele depasesc un anumit numar de litri pe metru patrat, dar in general lucrurile au fost la superlativ.

Minciuna ZONE ARENA - Gaura din buzunarele noastre

Zone Arena...dupa cum mai toate festivalurile mari s-au mutat acolo, ai spune ca e raiul pe pamant in materie de spatiu, servicii si nu in ultimul rand, in ceea ce priveste calilatea.

Reclama e frumoasa, e menita sa te poarte intr-un spatiu magic, sa te seduca, pentru ca apoi sa te lepede mai sarac si mai prost decat inainte. Asa se intampla si cu reclama in cazul Zone Arena. Mai toate siturile de profil din Romania preiau reclama mincinioasa si prezinta respectiva locatie ca fiind cea mai buna alternativa in ceea ce priveste

- spatiul de primire al publicului, capacitatea mult mai mare de a deservi un numar cat mai mare de oameni

- inclinatia speciala a spatiului, astfel incat cei aflati in spate, in zona B, de exemplu, sa fie aflati la o inaltime mult mai mare decat cei aflati in fata si astfel sa poata vedea scena la fel de bine ca cei din A

- latimea mult mai mare a spatiului alocat publicului, in mod clar mai mare decat cea oferita de un stadion, ceea ce permite publicului, chiar si a celor aflati in zona B, sa fie mai aproape de scena, bineinteles prin scurtarea distantei dintre cele doua zone

- sonorizarea net superioara, aproape dublu decat cea avuta de Rolling Stones la venirea lor pe Stadionul Lia Manoliu ( aici am citat reclama facuta in cazul concertului Aerosmith)

- Suprafata speciala, plasticata, cu care terenul este acoperit, pentru a nu distruge gazonul de dedesubt

Ei, nu suna frumos? Nu ai scoate banii din buzunar imediat si te-ai duce la evenimentele din Zone Arena numaidecat, chiar daca e sa stai in zona B? Aproape ca si eu m-as lasa pacalit si chiar m-am lasat, cu ocazia concertului formatiei Aerosmith, unde am avut ocazia de a fi extrem de dezamagit.

Spre deosebire de reclama, Zone Arena este un maidan, un teren acoperit cu bucati de bitum si criblura peste care a trecut compactorul si le-a nivelat. Asezarea neinspirata a acestui strat de bitum peste pamantul gol, nu face decat sa permita aparitia baltilor si cum pamantul de inmoaie de la apa de ploaie, pana la formarea mocirlei nu mai e decat un pas. Dar unde e povestea cu stratul protector, veti spune? Ei, uite ca nu e totul chiar numai minciuna... Stratul protector exista, dar ce folos ca el acopera numai 60 la % din zona A? Cu ce folos dai un ban sa stai bine si tot prost ajungi sa stai?

AAA!!! Acum ajungem si la povestea planului inclinat. Sincer nu am vazut vreun plan inclinat, caci bagaret cum sunt, am cam vizitat toate zonele posibile din perimetrul festivalului. Ce e mai prost e ca la 2 treimi din distanta dintre scena si gardul de la zona B, deja nu mai vedeai nimic din scena si asta nu o spun numai eu care am 1.70m, dar si cei mai inalti decat mine. Apoi daca eu care eram in zona A si nu mai apucam sa vad nimic, da`poi saraci oameni care isi luasera bilete in zona B.

Si a-pro-pos, povestea cu distanta dintre zone, nici ea nu sta in picioare. Zona B era la fel de indepartata de scena, ca si in cazul unui stadion. Si mai e o poveste legata de beneficiile zonei B, prezenta a doua ecrane gigant, pe care publicul sa aiba ocazia sa vada ceea ce nu poate vedea cu ochiul liber. Realitatea? Realitatea e si mai sumbra, deoarece nu au fost doua, ci un singur ecran, mititel as putea spune, ce a fost pozitionat central, in spatele turnului de lumini.

Referitor la latimea terenului, intradevar, era lat, dar ce foloseste un teren lat atunci cand puterea boxelor este mult mai mica decat necesita zona acoperita de el. Caci si boxele alea sunt configurate intr-un anumit mod, pentru a crea o zona in care tu ca spectator sa cazi in cur de admiratie si sa zici Mama, ce sunet! Dar daca tu esti cu 50 de m inafara acelei zone si in loc sa auzi stereo mai auzi doar ce emite turnul din stanga scenei si asta inca destul de prost, ce rost are ca acel teren este lat? Este atat de lat, incat e inutil. Ca sa nu mai spun ca sonorizarea a fost de cacat in timpul concertului cu Aerosmith, ca vocea lui Tyler era acoperita de chitara lui Perry si toate acestea acoperite de tobe. Aceasta in conditiile in care eram la mijloc, in apropierea scenei, la limita dintre sectorul A si Golden Ring.

Cu pupaza la Iarmaroc

a, Iarmaroc Fest, unde am fost si anul trecut, unde ... inima iti ia foc. Asa ramasese sintagma si tot de aia m-am dus si anul asta, sa imi mai ia odata foc. Foc de paie, foc de furie, indragostit foc, numai foc sa fie. Si cand ma gandesc ca eram cat pe ce sa nu ma mai duc deloc. Nu, nu din cauza vremii, ci din alta cauza.

Ce e Iarmaroc Fest, e vreo piata unde vin tot felul de comercianti si isi vand marfa? Anul trecut au fost 6 scene in padure, undeva la marginea Ploiestiului, unde am dansat pana dimineata, am avut mancare buna de tot marca Circulinar, am participat la sedinte de meditatie cu cei de la Sahaja Yoga, intr-un cuvant, a fost raiul pe pamant. Asa ca anul acesta asteptarile au fost extrem de mari si am zis sa fac orice sacrificiu numai sa ajung acolo.

Am plecat vineri in jur de ora 18, cu o masina impreuna cu Dragos, prietena lui si inca un baiat. Drumul spre Urziceni a fost usor, frumos, soarele apunea rosiatic in spate. Invitatiile la festival aveau fiecare imprimate pe spate harta locului si caile de access si asa ca nu a fost prea greu sa dam de intrarea catre festival, intrare de altfel marcata vizibil cu un banner marca Iarmaroc Fest.

De la drumul national au trecut cam 5 kilometri pana am dat de al doilea banner care ne anunta ca mai aveam o bifurcatie, iar de aici au mai trecut alti 3 kilometri pana am ajuns la ceea ce parea sfarsitul calatoriei noastre. Am coborat din masina si am aflat ca aceasta era doar parcarea, unde trebuia sa lasam masina si sa asteptam un tractor comunist sa vina sa ne ia si sa ne duca inca alti 5 kilometri prin camp pana la locatia festivalului. Noroc ca inca eram la inceput iar nevoia de aventura era inca mare.

Ca puncte negative pana acum pot sa notez faptul ca parcarea, desi trebuia sa fie luminata in intregime, aceasta beneficia de lumina unui singur stalp aflat intr-o parte a ei. Alt punct negativ este faptul ca aceasta era ingradita doar din 3 parti, cea de-a patra parte fiind defapt niste tufisuri si camp liber. Asa la o prima vedere locatia nu prezenta deloc incredere, dar pentru ca nu aveam ce face, am lasat masina acolo.

Tractorul a venit in circa 40 de minute si ne-am urcat ca vitele in remorca plina de noroi a acestuia, fiecare cum am putut. Din nou, sentimentul ca faceam ceva aventuros si iesit din comun ne-a ajutat sa nu ne punem prea multe intrebari si sa luam lucrurile ca atare. In plus, mai fusesem o data la Iarmaroc, cu un an in urma si asa ca existau premisele ca ceva bun sa se intampla totusi la sfarsitul acestui drum. Drumul a tinut cam jumatate de ora, prin campul desfundat iar rotile tractorului muscau lacome din pamantul cleios. Din cand in cand vedeam grupulete de temerari ce alesesera sa nu mai astepte venirea tractorului si sa ajunga pe jos la locul unde avea sa aiba loc Festivalul.

Aproape de locatie, care era defapt un palc de copaci, am coborat cu mic cu mare si ne-am apropiat de poarta. Cu fiecare pas locatia festivalului incepea sa semene din ce in ce mai mult cu o fortareata. In realitate, in fata noastra nu era mai mult decat un palc de copaci ce era inconjurat de un gard de sarma inalt de doi metri. Aspectul cazon a fost intarit si de grupul de jandarmi care ne-a intampinat la intrare, de care am trecut mult mai usor decat ceilalti tineri si asta datorita legitimatiei de presa. Pe langa jandarmi, am fost intampinati si de un grup de fete dragute care imparteau saci de plastic, pentru a depozita gunoiul pe perioada festivalului. O initiativa destul de buna si cred ca a fost printre singurele initiative de succes de la acest festival.

Inauntru aceeasi atmosfera umeda, plina de noroi cleios si lipicios. Fiecare pas aducea noi straturi de noroi pe talpa papucului, iar oricat vroiai nu te puteai dezlipi de senzatia ca ai in picioare niste ventuze si nimic mai mult. Si lipa lipa am inaintat spre zona unde se puneau corturile.

Nu a trecut mult si ploaia s-a dezlantuit pentru a nu stiu cata oara. Nici nu am apucat sa imi intind cortul ca acesta deja era ud mai mult de jumatate. Mi-am pus pelerina de ploaie pe mine, am scos camera si am pus-o in jurul gatului si dupa ce am adapostit-o bine sub pelerina, am luat-o la pas pe ulitele festivalului. Da, ulite, drumuri de tara, desfundate, caci altfel nu pot sa denumesc ce se intindea in fata mea. Cativa, nu multi, venisera cu cizme de cauciuc si pareau in siguranta in timp ce inaintau prin noroiul gros si baltile murdare de pe ulite. Tenisii mei inaintau sovaitori, cautand vreo portiune mai uscata, mai putin adanca, vreun pietroi mai mare, sau daca nu, preferau cu succes peticele de iarba de pe marginea drumului.

Nu prea aveam ce face la acea ora din noapte. Am schimbat niste bani in nasturi, moneda de necontestat a festivalului si am plecat sa iau ceva cald de mancare. Ca si alternative aveam bufetul restaurant cu autoservire sau taraba cu produse de patiserie unde puteam sa iau 3 covrigi pentru un nasture, sau o branzoaica sau o clatita, la un nasture. Pana la urma si mai mult din cauza cozii interminabile de la bufetul cu autoservire, m-am decis sa imi iau o clatita cu finetti. 1 nasture, adica 5lei iar aceasta era dintre cele mai ieftine.

Muzica se auzea din toate partile, dar acest lucru nu m-a ajutat prea mult. Scenele erau prost demarcate iar pozitioarea lor pe harta festivalului era si mai greu de descifrat. Cred ca m-am invartit de cateva ori in cerc pe ulitele festivalului pana sa ma dumiresc unde erau localizate majoritatea scenelor. Prima peste care am dat era scena Live, dar acolo nu au fost mai mult de 10 oameni in toata seara. Cam in tot aceeasi zona erau localizate scena Hip-Hop, scena DNB si Dubstep, cea House si cea Reggae.

Movilele din incinta festivalului ofereau un scut fonic destul de bun si astfel, desi aflate in apropiere, sunetul de la o scena nu se amesteca cu senetul de la o alta. Acesta este un lucru bun. Rau este faptul ca inafara de scena DNB, niciuna dintre scene nu avea protectie impotriva ploii, unde publicul sa se adaposteasca cat de cat. Asa ca am stat mai mult la scena DNB, ca si majoritatea publicului existent la acea ora la festival. Chiar si cand ploaia era in toi, erai in siguranta.

Din cand in cand am mai facut cate o tura printre scene, vizitand scena reggae, cea live, dar si pe cea folk, unde am prins, cred, ultimii cantareti de pe acea scena. La scena House a mai fost cat de cat distractie, cei de acolo stand pana dimineata, aceasta si datorita faptului ca in spatele aceteia, in zona dj-ului era o portiune acoperita cu o prelata mai primitoare.

Pe la vreo 3 noaptea m-am decis sa merg sa ma culc, deoarece deja eram ud leoarca, picioarele mele mustind de apa, dar imi era si frica pentru camera, caci multi stropi ajunsesera pe obiectiv. La cort ma astepta o balta de apa care se stransese de la picaturile de apa ce se strecurau prin aerisire. Noroc ca mai aveam la mine sacii de plastic, caci i-am intins pe izopren si asa am putut sa ma simt mai in siguranta. Pantalonii mei erau murati si asa ca i-am scos de pe mine, cu gandul de a-i lasa sa se mai zvante. Caldura din sacul de dormit m-a facut sa atipesc repede.

Dimineata, pe la vreo 6, cand m-am trezit, privelistea din cort m-a luat neplacut prin surprindere. Pantalonii mei zaceau intr-o parte, plini de noroi pana mai sus de genunchi, catre iesire trona o balta de apa de ploaie amestecata cu noroi, cateva bucati de covrig, dintre cei pe care i-am cumparat la 3 bucati/ un nasture erau imprastiate pe ruscac. Noroc ca mai aveam un rand de schimburi uscate, adica un rand de sosete, si un tricou mai gros. Umezeala si noroiul imi dadusera un gust destul de amar pana atunci si parca nu mai eram la fel de avid sa o iau de la inceput prin noroaiele de pe ulitele festivalului.

...dar am iesit afara, si am luat-o catre bufetul cu autoservire, sa bag ceva cald in gura. Desi nu imi fusese prea frig prin cort, umezeala generala isi spunea cuvantul, impreuna cu starea de oboseala de la cele numai 3 ore pe care le dormisem. Am mancat o ciorba de rosii cu paine si asta mi-a facut foarte bine.

Muzica inca se mai auzea de peste noapte, asa ca am luat-o la pas sa vad ce se mai intamplase. Cativa oameni se plimbau ca niste fantome printre scene, cineva chiar is adusese cainele lb cu el si ii facea plimbarea de dimineta. Atmosfera era inca umeda, dar nu mai ploua. La scena DNB inca era viata, la fel la cea house. Nu a durat mult si ploaia si-a inceput din nou rafalele luandu0-mi orice chef de a mai sta acolo. Deja doua schimburi de haine imi erau complet murate, la fel picioarele, iar in cort era imposibil de stat din cauza umezelii.

La intoarcere i-am intalnit si pe prietenii lui Dragos si am aflat de la ei ca acesta gasise o masina si ca plecase acasa. Am ramas cam masca, dar asta mi-a intarit si mai mult hotararea de a pleca spre casa, cu orice pret. Urmatorul pas a fost sa ma duc la cort si sa incep sa il desfac. Pe drumul spre cort l-am intalnit pe Dragos, care voise sa plece, dar masina cu care a vrut sa plece nu a mai plecat datorita calitatii drumului.

Mi-am strans cortul si apoi ne-am intalnit la terasa bufetului pentru a aelabora o strategie. Ideea generala era ca vroiam sa plecam cu totii. Pe masura ce am mancat fiecare cate ceva si am mai inceput sa ne intremam, pentru unii nu a mai parut asa de stringenta nevoia de a pleca catre casa. Vazand ca am ramas cam singurul care vroia sa plece, am luat rucsacul in spate si am luat-o catre poarta.

Ulitele pline de noroi, umezeala generala, degringolada de care dadeau dovada cam toti cei prezenti, inclusiv organizatorii m-a facut sa nu ma mai uit inapoi. Am luat-o direct prin lanul de porumb si nu eram singurul. Inaintea mea mai erau o pereche, cam la vreo 500 m, iar si mai departe era un grup de vreo 5 tineri. Mersul printre rasadurile de porumb s-a dovedit a fi o alternativa stralucita la drumul care acum era numai o mare de noroi cleios si gros. In scurt timp i-am ajuns si pe cei doi, cam cand a trebuit sa traversez drumul si sa o iau prin lanul de grau de pe partea cealalata a drumului. Aici erau deja formate adevarate carari prin lanul de grau, carari de grau calcat la pamant. Am calcat si eu pe aceste carari, ba chiar cred ca am facut unele noi, numai sa nu ajung sa fiu nevoit sa merg prin drumul cel cleios. Aveam noroi pana pe la genunchi, poate chiar mai sus, dar era bine ca aveam picioarele usoare si nu pline de noroi si pamant greu. In urma mea ieseau grupuri si grupulete si o luau la randul lor, prin camp.

Aids Bucket - Manifestul barbatului imbracat in straie de femeie

Aseara am fost la o conferinta de presa. Conferinta nu a fost una de presa, nici nu a fost conferinta defapt. A fost mai mult "a performance".

Am fost la MNAC, un loc unde arta contemporana se impleteste cu kitsch-ul megaloman al unui dictator de mult apus. Si se mai impleteste cu ceva si nu neaparat cu arta, ci uneori, si ma bucur cand spun ca doar uneori, cu frustrarile cate unui poponar care a ajuns sa fie mandru pentru ca era tinta scuipaturilor colegilor sai de regiment. Din aceasta frustrare, o continua fuga mai bine zis, s-a nascut arta, ca expresie a conditiei mereu marginalizate a unui homosexual in societatea moderna, care pe de asupra, mai e si bolnav de SIDA. Apoi acuma eu nu stiu ce ziceti voi, dar nimeni nu te pune sa ti-o tragi in cur, daca ma intelegeti ce vreau sa spun.

De asta am avut eu parte aseara, de judecatile de valoare ale unui poponar imbracat in straie femeiesti, cu o aparenta de sani falsi, pantofi cu toc, fusta neagra cu volane, par ondulat si buze facute. Un om care a inceput sa tina o prelegere despre natura profunda a dragostei si a jocurilor de putere ce se ascund in spatele acestui sentiment, asupra continuei manipulari ce exista intre membrii unui cuplu, dar si in plan macro, in societate. Distinsul interlocutor se referea aici la liderii politici, care prin diferite mijloace propagandistice reusesc prin tot felul de artificii sa atraga simpatia alegatorilor, ducand la aparitia unui sentiment autentic de iubire indreptata spre un obiect cu trasaturi total exagerate, deci false. Da, stiu, suna greu, pro-fund, acest subiect, care pana si mie, om intreg si cu totul normal, imi e greu sa il pun in discutie.

Dar nu, acestei minti afectate de o adanca frustrare, aceea a omului constant hulit de societate, tinta dejectiilor venite din partea camarazilor de pluton, un om ce o intreaga viata a trebuit sa fuga, doar pentru a duce o viata normala, practicant frecvent a turismului sexual in tari ca Japonia sau din lumea a treia, aceasta minte s-a gandit ca ne poate da o lectie asupra notiunii de dragoste, de apropiere.

Asta a dorit Terre Thamelitz aka DJ Sprinkles sa faca aseara, sa dea impresia unui om plin de dezinvoltura, aparand in fata noastra in straie femeiesti, cu alura unui om de-asupra tuturor, capabil de a descifra si cele mai intunecate probleme ale firii omenesti, perfect expert in domeniul iubirii.

Nu, domnule Terre Thamelitz, dragostea nu inseamna sa ti-o tragi in cur asa cum doresti si dupa aia sa arunci noroi in societate pentru ca nu te primeste bine, pentru ca pe de-asupra mai esti si bolnav de SIDA. Din cate stiu eu, a fi gay, a te iubi cu cineva, in oricare mod ai alege, este pana la urma o alegere pur personala. A fi dezinvolt nu inseamna deloc sa te duci cu o totala nonsalanta la toaleta femeilor, de parca ai fi apartinut acolo dintotdeauna. Si in niciun caz nu inseamna a arunca pe un ecran mesaje pline de ura impotriva principiului feminin, nu e asa? Caci cum altfel ai vrea sa percepem noi, oamenii de rand si fara prea multa cunoastere, acele desene cu bombe ce tot ieseau din acel vagin ce tot il afisai pe perete?

Atunci, daca urasti femeia asa de mult, de ce te-ai mai obosit sa te imbraci in una, si nici macar nu ai catadicsit sa te imbraci in una sexi, ci tot ca o bibliotecara nefututa ai reusit sa arati, sau mai bine zis ca o profesoara de aia de romana, care s-a maritat cu profesia si sub ochelarii cu lentile dreptunghiulare si puful roz de pe fata, ascunde o natura inca neprihanita. Din nou, nici aici nu ai reusit sa ne pacalesti, fiindca ai fost dat de gol de catre propriile imagini, pe care le-ai expus total inutil timp de aproape 2 ore.

Au fost imagini ce au continut mesaje sexiste, provocatoare, cu transexuali expunandu-si podoabele intime pe post de trufanda, ti-am vazut chipul angelin din tinerete, pe care apoi l-ai tot mazgalit si rupt in bucati plin de ura, am vazut poze, enorm de multe poze din anii 50 cu o serie de amricani ce au initiat un adevarat turism sexual intre America si tarile lumii a treia, tocmai pentru a va putea destrabala mai bine. Caci chiar tu ai spus-o, cu banii pe care ii luai din America, o nimica toata, puteai sa traiesti ca un rege intr-o tara din lumea a treia. Daca ma gandesc la cati pedofili si-au facut veacul pe la noi, si Romania ar fi o tara din lumea a treia pentru voi nu? Si acum, ca ai expus aceste idei, ce-ai vrea, sa te luam in brate? Sa te pupam pe obraz si sa iti intindem bratele si sa te compatimim? Frate, ce iti faci cu mana ta, asa ramane, intelegi? Daca tie iti place sa ti-o tragi in cur, asta nu inseamna ca trebuie sa ne placa la toti si asa ca nu o mai fa pe victima, atata timp cat esti total constient de ceea ce esti!

Aids BU

Intre Fabrica si Arene, a ramas drumul

Vulcanul arunca furios cenusa de cateva zile, nepasator, cand fierbinte, cand cu scantei, in legea lui, in timp ce intreaga lume era paralizata. Paralizate au fost aeroporturile, afaceri de sute de mii de euro, milioane de oameni au ramas prin aeroporturi zile intregi in speranta ca el, marele vulcan se va saturat de scuipat cenusa in stratosfera si totul va reveni la normal. Acum, pe 22 aprile, cand scriu aceste randuri, joi dimineata, totul a inceput sa se miste. Mai precis de ieri au inceput sa se deschida majoritatea aeroporturilor, iar transportul aerian a fost reluat.

Victime ale acestui vulcan din Islanda, aflat la petse 3000 km distanta, am fost si noi, o tara mica. Cum era teoria Bataii aripii de fluture?

Unul dintre efectele imediate asupra industriei muzicale romanesti, si mai diresct asupra starii noastre de bine, a fost faltul ca multe petreceri mult asteptate au trebuit sa functioneze cu rezervele. Asa ca am avut party la Arene fafa Logistics, iar la Fabrica fara 2 dintre mult asteptatii DJ, care erau blocati pe unul dintre aeroporturile din Londra.

Si ce daca a fost eruptia unui vulcan?Noi tot am iesit pe strada, e adevarat, nu chiar atat de multi pe cat am fi iesit daca ar fi venit Logistics, dar nu ne-am putut abitine. A fost interesant, unic, refreshing, dar am si ramas putin cu un gust amar in gura.

Cand am ajuns in Fabrica era ceva lume in fata. Am intrat, partiul era in toi..am facut cateva poze si asa ca am decis ca era timpul sa o iau catre Arene. Era totusi mai multa lume afara parca si parea sa formeze un grup. Printre oameni am vazut silueta cuiva rezemat de zid, inotand in ceva ce parea fi voma. Era o fata de vreo 17 ani, care nu pot spune ca mai avea vreo legatura cu lumea asta, cu ochii dati peste cap iar suvoaie de saliva amestecata cu voma ii curgeau din gura, spasmodic. In scurt timp mi-am dat seama ca multimea din jurul ei, aproximativ 20 de indivizi, nu era acolo pentru a-i acorda vreun ajutor ci mai mult se distra pe seama ei.

La un moment dat am intrebat-o pe prietena ei daca a sunat la salvare, sau macar daca i-a anuntat parintii. Nu am mai asteptat raspunsul si am sunat la salvare, caci era clar ca fata care voma in nestire sprijinita de peretii clubului nu mai stia de mult pe ce lume era. In timp ce vorbeam cu cei de la 112 si eram stransferat de la un departament la altul, am observat ca mai era cineva care vorbea cu cei de la Salvare. Era un tip cam de varsta mea. M+am bucurat ca nu eram singurul care isi dadea seama de starea in care se afla saraca fata.

Am rugat-o pe perietena ei sa ii anunte parintii, sa vina sa o ia de acolo. Am fost surprins sa o aud ca nu vrea, ca va astepta mai intai salvarea si abia dupa ce o vor examina medicii, abia dupa aceea o va suna pe mama ei. Nu mi-a venit sa cred. Nu a vrut sa spuna nici ce a baut fata, doar ca a baut o jumatate de pahar de vodca. Nu stiu cum vi se pare, dar in niciun caz nu intri in coma alcoolica dintr-un pahar de vodca. Am insistat din nou, si apoi in mod repetat ca sa ii sune pe parintii fetei. Abia dupa vreo 20 de minute de insistente, timp in care nici salvarea nu a venit, ea a acceptat sa ii sune pe parintii fetei, sa le spuna in ce stare era.

Intre timp, a inceput si lumea sa se motiveze sa vada ce era cu fata, mai mult la gura noastra care ne tot certam pe seama ei. Un baiat s-a asezat in fata ei, a spalat-o putin pe fata, si a mutat-o mai incolo. Trecusera deja aproape 40 de minute si salvarea inca nu venise. Incetul cu incetul fata isi revenea, dar din cand in cand mai lasa ca suvoaie de saliva groasa amestecata cu voma. Un baiat a mai dat un telefon la salvare si a aflat ca aceasta era pe drum. Cineva s-a dus la bar si a adus niste felii de lamaie.

A venit si mama ei intr-un taxi. O femeie la vreo 40 de ani, simpla, dar se vedea pe fata ei ca era ingrijorata. Atata timp cat mama ei era deja acolo, nu mai avea ce sa i se intample rau. Am plecat catre Arene, unde urma sa nu ii ascult pe cei de la Logistics.