Zone Arena...dupa cum mai toate festivalurile mari s-au mutat acolo, ai spune ca e raiul pe pamant in materie de spatiu, servicii si nu in ultimul rand, in ceea ce priveste calilatea.
Reclama e frumoasa, e menita sa te poarte intr-un spatiu magic, sa te seduca, pentru ca apoi sa te lepede mai sarac si mai prost decat inainte. Asa se intampla si cu reclama in cazul Zone Arena. Mai toate siturile de profil din Romania preiau reclama mincinioasa si prezinta respectiva locatie ca fiind cea mai buna alternativa in ceea ce priveste
- spatiul de primire al publicului, capacitatea mult mai mare de a deservi un numar cat mai mare de oameni
- inclinatia speciala a spatiului, astfel incat cei aflati in spate, in zona B, de exemplu, sa fie aflati la o inaltime mult mai mare decat cei aflati in fata si astfel sa poata vedea scena la fel de bine ca cei din A
- latimea mult mai mare a spatiului alocat publicului, in mod clar mai mare decat cea oferita de un stadion, ceea ce permite publicului, chiar si a celor aflati in zona B, sa fie mai aproape de scena, bineinteles prin scurtarea distantei dintre cele doua zone
- sonorizarea net superioara, aproape dublu decat cea avuta de Rolling Stones la venirea lor pe Stadionul Lia Manoliu ( aici am citat reclama facuta in cazul concertului Aerosmith)
- Suprafata speciala, plasticata, cu care terenul este acoperit, pentru a nu distruge gazonul de dedesubt
Ei, nu suna frumos? Nu ai scoate banii din buzunar imediat si te-ai duce la evenimentele din Zone Arena numaidecat, chiar daca e sa stai in zona B? Aproape ca si eu m-as lasa pacalit si chiar m-am lasat, cu ocazia concertului formatiei Aerosmith, unde am avut ocazia de a fi extrem de dezamagit.
Spre deosebire de reclama, Zone Arena este un maidan, un teren acoperit cu bucati de bitum si criblura peste care a trecut compactorul si le-a nivelat. Asezarea neinspirata a acestui strat de bitum peste pamantul gol, nu face decat sa permita aparitia baltilor si cum pamantul de inmoaie de la apa de ploaie, pana la formarea mocirlei nu mai e decat un pas. Dar unde e povestea cu stratul protector, veti spune? Ei, uite ca nu e totul chiar numai minciuna... Stratul protector exista, dar ce folos ca el acopera numai 60 la % din zona A? Cu ce folos dai un ban sa stai bine si tot prost ajungi sa stai?
AAA!!! Acum ajungem si la povestea planului inclinat. Sincer nu am vazut vreun plan inclinat, caci bagaret cum sunt, am cam vizitat toate zonele posibile din perimetrul festivalului. Ce e mai prost e ca la 2 treimi din distanta dintre scena si gardul de la zona B, deja nu mai vedeai nimic din scena si asta nu o spun numai eu care am 1.70m, dar si cei mai inalti decat mine. Apoi daca eu care eram in zona A si nu mai apucam sa vad nimic, da`poi saraci oameni care isi luasera bilete in zona B.
Si a-pro-pos, povestea cu distanta dintre zone, nici ea nu sta in picioare. Zona B era la fel de indepartata de scena, ca si in cazul unui stadion. Si mai e o poveste legata de beneficiile zonei B, prezenta a doua ecrane gigant, pe care publicul sa aiba ocazia sa vada ceea ce nu poate vedea cu ochiul liber. Realitatea? Realitatea e si mai sumbra, deoarece nu au fost doua, ci un singur ecran, mititel as putea spune, ce a fost pozitionat central, in spatele turnului de lumini.
Referitor la latimea terenului, intradevar, era lat, dar ce foloseste un teren lat atunci cand puterea boxelor este mult mai mica decat necesita zona acoperita de el. Caci si boxele alea sunt configurate intr-un anumit mod, pentru a crea o zona in care tu ca spectator sa cazi in cur de admiratie si sa zici Mama, ce sunet! Dar daca tu esti cu 50 de m inafara acelei zone si in loc sa auzi stereo mai auzi doar ce emite turnul din stanga scenei si asta inca destul de prost, ce rost are ca acel teren este lat? Este atat de lat, incat e inutil. Ca sa nu mai spun ca sonorizarea a fost de cacat in timpul concertului cu Aerosmith, ca vocea lui Tyler era acoperita de chitara lui Perry si toate acestea acoperite de tobe. Aceasta in conditiile in care eram la mijloc, in apropierea scenei, la limita dintre sectorul A si Golden Ring.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu