a, Iarmaroc Fest, unde am fost si anul trecut, unde ... inima iti ia foc. Asa ramasese sintagma si tot de aia m-am dus si anul asta, sa imi mai ia odata foc. Foc de paie, foc de furie, indragostit foc, numai foc sa fie. Si cand ma gandesc ca eram cat pe ce sa nu ma mai duc deloc. Nu, nu din cauza vremii, ci din alta cauza.
Ce e Iarmaroc Fest, e vreo piata unde vin tot felul de comercianti si isi vand marfa? Anul trecut au fost 6 scene in padure, undeva la marginea Ploiestiului, unde am dansat pana dimineata, am avut mancare buna de tot marca Circulinar, am participat la sedinte de meditatie cu cei de la Sahaja Yoga, intr-un cuvant, a fost raiul pe pamant. Asa ca anul acesta asteptarile au fost extrem de mari si am zis sa fac orice sacrificiu numai sa ajung acolo.
Am plecat vineri in jur de ora 18, cu o masina impreuna cu Dragos, prietena lui si inca un baiat. Drumul spre Urziceni a fost usor, frumos, soarele apunea rosiatic in spate. Invitatiile la festival aveau fiecare imprimate pe spate harta locului si caile de access si asa ca nu a fost prea greu sa dam de intrarea catre festival, intrare de altfel marcata vizibil cu un banner marca Iarmaroc Fest.
De la drumul national au trecut cam 5 kilometri pana am dat de al doilea banner care ne anunta ca mai aveam o bifurcatie, iar de aici au mai trecut alti 3 kilometri pana am ajuns la ceea ce parea sfarsitul calatoriei noastre. Am coborat din masina si am aflat ca aceasta era doar parcarea, unde trebuia sa lasam masina si sa asteptam un tractor comunist sa vina sa ne ia si sa ne duca inca alti 5 kilometri prin camp pana la locatia festivalului. Noroc ca inca eram la inceput iar nevoia de aventura era inca mare.
Ca puncte negative pana acum pot sa notez faptul ca parcarea, desi trebuia sa fie luminata in intregime, aceasta beneficia de lumina unui singur stalp aflat intr-o parte a ei. Alt punct negativ este faptul ca aceasta era ingradita doar din 3 parti, cea de-a patra parte fiind defapt niste tufisuri si camp liber. Asa la o prima vedere locatia nu prezenta deloc incredere, dar pentru ca nu aveam ce face, am lasat masina acolo.
Tractorul a venit in circa 40 de minute si ne-am urcat ca vitele in remorca plina de noroi a acestuia, fiecare cum am putut. Din nou, sentimentul ca faceam ceva aventuros si iesit din comun ne-a ajutat sa nu ne punem prea multe intrebari si sa luam lucrurile ca atare. In plus, mai fusesem o data la Iarmaroc, cu un an in urma si asa ca existau premisele ca ceva bun sa se intampla totusi la sfarsitul acestui drum. Drumul a tinut cam jumatate de ora, prin campul desfundat iar rotile tractorului muscau lacome din pamantul cleios. Din cand in cand vedeam grupulete de temerari ce alesesera sa nu mai astepte venirea tractorului si sa ajunga pe jos la locul unde avea sa aiba loc Festivalul.
Aproape de locatie, care era defapt un palc de copaci, am coborat cu mic cu mare si ne-am apropiat de poarta. Cu fiecare pas locatia festivalului incepea sa semene din ce in ce mai mult cu o fortareata. In realitate, in fata noastra nu era mai mult decat un palc de copaci ce era inconjurat de un gard de sarma inalt de doi metri. Aspectul cazon a fost intarit si de grupul de jandarmi care ne-a intampinat la intrare, de care am trecut mult mai usor decat ceilalti tineri si asta datorita legitimatiei de presa. Pe langa jandarmi, am fost intampinati si de un grup de fete dragute care imparteau saci de plastic, pentru a depozita gunoiul pe perioada festivalului. O initiativa destul de buna si cred ca a fost printre singurele initiative de succes de la acest festival.
Inauntru aceeasi atmosfera umeda, plina de noroi cleios si lipicios. Fiecare pas aducea noi straturi de noroi pe talpa papucului, iar oricat vroiai nu te puteai dezlipi de senzatia ca ai in picioare niste ventuze si nimic mai mult. Si lipa lipa am inaintat spre zona unde se puneau corturile.
Nu a trecut mult si ploaia s-a dezlantuit pentru a nu stiu cata oara. Nici nu am apucat sa imi intind cortul ca acesta deja era ud mai mult de jumatate. Mi-am pus pelerina de ploaie pe mine, am scos camera si am pus-o in jurul gatului si dupa ce am adapostit-o bine sub pelerina, am luat-o la pas pe ulitele festivalului. Da, ulite, drumuri de tara, desfundate, caci altfel nu pot sa denumesc ce se intindea in fata mea. Cativa, nu multi, venisera cu cizme de cauciuc si pareau in siguranta in timp ce inaintau prin noroiul gros si baltile murdare de pe ulite. Tenisii mei inaintau sovaitori, cautand vreo portiune mai uscata, mai putin adanca, vreun pietroi mai mare, sau daca nu, preferau cu succes peticele de iarba de pe marginea drumului.
Nu prea aveam ce face la acea ora din noapte. Am schimbat niste bani in nasturi, moneda de necontestat a festivalului si am plecat sa iau ceva cald de mancare. Ca si alternative aveam bufetul restaurant cu autoservire sau taraba cu produse de patiserie unde puteam sa iau 3 covrigi pentru un nasture, sau o branzoaica sau o clatita, la un nasture. Pana la urma si mai mult din cauza cozii interminabile de la bufetul cu autoservire, m-am decis sa imi iau o clatita cu finetti. 1 nasture, adica 5lei iar aceasta era dintre cele mai ieftine.
Muzica se auzea din toate partile, dar acest lucru nu m-a ajutat prea mult. Scenele erau prost demarcate iar pozitioarea lor pe harta festivalului era si mai greu de descifrat. Cred ca m-am invartit de cateva ori in cerc pe ulitele festivalului pana sa ma dumiresc unde erau localizate majoritatea scenelor. Prima peste care am dat era scena Live, dar acolo nu au fost mai mult de 10 oameni in toata seara. Cam in tot aceeasi zona erau localizate scena Hip-Hop, scena DNB si Dubstep, cea House si cea Reggae.
Movilele din incinta festivalului ofereau un scut fonic destul de bun si astfel, desi aflate in apropiere, sunetul de la o scena nu se amesteca cu senetul de la o alta. Acesta este un lucru bun. Rau este faptul ca inafara de scena DNB, niciuna dintre scene nu avea protectie impotriva ploii, unde publicul sa se adaposteasca cat de cat. Asa ca am stat mai mult la scena DNB, ca si majoritatea publicului existent la acea ora la festival. Chiar si cand ploaia era in toi, erai in siguranta.
Din cand in cand am mai facut cate o tura printre scene, vizitand scena reggae, cea live, dar si pe cea folk, unde am prins, cred, ultimii cantareti de pe acea scena. La scena House a mai fost cat de cat distractie, cei de acolo stand pana dimineata, aceasta si datorita faptului ca in spatele aceteia, in zona dj-ului era o portiune acoperita cu o prelata mai primitoare.
Pe la vreo 3 noaptea m-am decis sa merg sa ma culc, deoarece deja eram ud leoarca, picioarele mele mustind de apa, dar imi era si frica pentru camera, caci multi stropi ajunsesera pe obiectiv. La cort ma astepta o balta de apa care se stransese de la picaturile de apa ce se strecurau prin aerisire. Noroc ca mai aveam la mine sacii de plastic, caci i-am intins pe izopren si asa am putut sa ma simt mai in siguranta. Pantalonii mei erau murati si asa ca i-am scos de pe mine, cu gandul de a-i lasa sa se mai zvante. Caldura din sacul de dormit m-a facut sa atipesc repede.
Dimineata, pe la vreo 6, cand m-am trezit, privelistea din cort m-a luat neplacut prin surprindere. Pantalonii mei zaceau intr-o parte, plini de noroi pana mai sus de genunchi, catre iesire trona o balta de apa de ploaie amestecata cu noroi, cateva bucati de covrig, dintre cei pe care i-am cumparat la 3 bucati/ un nasture erau imprastiate pe ruscac. Noroc ca mai aveam un rand de schimburi uscate, adica un rand de sosete, si un tricou mai gros. Umezeala si noroiul imi dadusera un gust destul de amar pana atunci si parca nu mai eram la fel de avid sa o iau de la inceput prin noroaiele de pe ulitele festivalului.
...dar am iesit afara, si am luat-o catre bufetul cu autoservire, sa bag ceva cald in gura. Desi nu imi fusese prea frig prin cort, umezeala generala isi spunea cuvantul, impreuna cu starea de oboseala de la cele numai 3 ore pe care le dormisem. Am mancat o ciorba de rosii cu paine si asta mi-a facut foarte bine.
Muzica inca se mai auzea de peste noapte, asa ca am luat-o la pas sa vad ce se mai intamplase. Cativa oameni se plimbau ca niste fantome printre scene, cineva chiar is adusese cainele lb cu el si ii facea plimbarea de dimineta. Atmosfera era inca umeda, dar nu mai ploua. La scena DNB inca era viata, la fel la cea house. Nu a durat mult si ploaia si-a inceput din nou rafalele luandu0-mi orice chef de a mai sta acolo. Deja doua schimburi de haine imi erau complet murate, la fel picioarele, iar in cort era imposibil de stat din cauza umezelii.
La intoarcere i-am intalnit si pe prietenii lui Dragos si am aflat de la ei ca acesta gasise o masina si ca plecase acasa. Am ramas cam masca, dar asta mi-a intarit si mai mult hotararea de a pleca spre casa, cu orice pret. Urmatorul pas a fost sa ma duc la cort si sa incep sa il desfac. Pe drumul spre cort l-am intalnit pe Dragos, care voise sa plece, dar masina cu care a vrut sa plece nu a mai plecat datorita calitatii drumului.
Mi-am strans cortul si apoi ne-am intalnit la terasa bufetului pentru a aelabora o strategie. Ideea generala era ca vroiam sa plecam cu totii. Pe masura ce am mancat fiecare cate ceva si am mai inceput sa ne intremam, pentru unii nu a mai parut asa de stringenta nevoia de a pleca catre casa. Vazand ca am ramas cam singurul care vroia sa plece, am luat rucsacul in spate si am luat-o catre poarta.
Ulitele pline de noroi, umezeala generala, degringolada de care dadeau dovada cam toti cei prezenti, inclusiv organizatorii m-a facut sa nu ma mai uit inapoi. Am luat-o direct prin lanul de porumb si nu eram singurul. Inaintea mea mai erau o pereche, cam la vreo 500 m, iar si mai departe era un grup de vreo 5 tineri. Mersul printre rasadurile de porumb s-a dovedit a fi o alternativa stralucita la drumul care acum era numai o mare de noroi cleios si gros. In scurt timp i-am ajuns si pe cei doi, cam cand a trebuit sa traversez drumul si sa o iau prin lanul de grau de pe partea cealalata a drumului. Aici erau deja formate adevarate carari prin lanul de grau, carari de grau calcat la pamant. Am calcat si eu pe aceste carari, ba chiar cred ca am facut unele noi, numai sa nu ajung sa fiu nevoit sa merg prin drumul cel cleios. Aveam noroi pana pe la genunchi, poate chiar mai sus, dar era bine ca aveam picioarele usoare si nu pline de noroi si pamant greu. In urma mea ieseau grupuri si grupulete si o luau la randul lor, prin camp.
